De la opțiune la obligație: cum transformă Directiva (UE) 2023/2225 evaluarea bonității într-un proces documentat, bazat pe rapoarte de credit
Evaluarea bonității devine centrul creditării responsabile în noul cadru european privind creditele de consum, iar rapoartele de credit sunt instrumente esențiale pentru a o documenta și a preveni supraîndatorarea.
În contextul transpunerii Directivei (UE) 2023/2225 și al Proiectului de Ordonanță de urgență privind contractele de credit de consum, publicat de Ministerul Economiei la 30 ianuarie 2026, creditorii au obligația de a efectua o evaluare amănunțită a bonității, bazată pe informații relevante și verificabile, inclusiv prin consultarea bazelor de date de tip birou de credit. Astfel, rapoartele de credit devin dovada clară că deciziile sunt luate pe criterii obiective și proporționale, în interesul consumatorului.
Cuprins:
- Evaluarea bonității – obligație centrală a noii OUG privind creditele de consum
- Rolul bazelor de date și al rapoartelor de credit
- Integrarea rapoartelor de credit în fluxul intern de analiză
- Bune practici pentru reevaluare și gestionarea expunerii pe portofoliu
1. Evaluarea bonității – obligație centrală a noii OUG privind creditele de consum
Proiectul de ordonanță cere explicit creditorilor să efectueze „o evaluare amănunțită a bonității” înainte de a acorda un credit, în interesul consumatorului și pentru a preveni supraîndatorarea. Evaluarea trebuie să țină cont de venituri, cheltuieli, alte obligații financiare și să se bazeze pe informații relevante, obținute inclusiv prin consultarea bazelor de date de tip birou de credit, fără utilizarea datelor din rețele sociale sau a categoriilor speciale de date (de exemplu, date sensibile de sănătate).
În mod concret, evaluarea bonității trebuie să se bazeze pe:
- informații exacte privind veniturile și cheltuielile;
- alte angajamente financiare și obligații existente;
- alte aspecte financiare și economice relevante, proporționale cu natura, durata, valoarea și riscurile creditului.
Proiectul prevede ca evaluarea bonității să fie susținută de proceduri interne bine definite, care pot fi prezentate ANPC. Aceasta nu trebuie să se bazeze doar pe istoricul de credit, chiar dacă verificarea bazelor de date este obligatorie. Prin urmare, esența cerinței legale este o evaluare completă a bonității, în care rapoartele de credit au un rol important, dar nu unic.
2. Rolul bazelor de date și al rapoartelor de credit
Pentru a susține evaluarea bonității, proiectul de OUG reglementează explicit accesul la bazele de date de tip birou de credit și conținutul minim al acestora. Bazele de date utilizate pentru evaluarea bonității trebuie să conțină cel puțin informații privind restanțele consumatorilor la rambursarea creditelor, tipul de credit și identitatea creditorului.
Un raport de credit de la Infodebit, pentru persoane fizice, conține istoricul complet al împrumuturilor raportate, statutul actual și modul în care au fost achitate în timp, permițând atașarea raportului la dosarul de credit și arătând că decizia s-a bazat pe informații actualizate și verificabile:
- evidența plăților pentru fiecare credit, incluzând existența sau absența întârzierilor, numărul de zile de întârziere și tipul de credit (de consum etc.);
- detalii despre creditele active și cele închise (valoarea împrumutului, soldul curent, durata, rata lunară și suma totală de plată), informații utilizate în evaluarea gradului de îndatorare;
- informații privind comportamentul la plată în situații speciale (de exemplu, conturi închise anticipat, conturi achitate integral), care oferă o imagine asupra modului în care clientul își gestionează obligațiile financiare în perioade de presiune.
3. Integrarea rapoartelor de credit în procesul intern de analiză și aprobare
Proiectul de OUG prevede că un credit poate fi pus la dispoziția consumatorului doar dacă rezultatul evaluării bonității arată că obligațiile pot fi îndeplinite în mod rezonabil. În această logică, este util un proces intern structurat, în care rapoartele de credit sunt folosite în mod consecvent:
- la primirea cererii: sunt colectate informațiile privind veniturile și cheltuielile și se inițiază interogarea în baza de date (de exemplu, Infodebit);
- la analiză: datele din raport (restanțe, credite active, limite utilizate) se corelează cu informațiile declarate de client, se calculează gradul de îndatorare și se documentează ipotezele de analiză;
- lla decizie: se consemnează motivul aprobării sau respingerii (de exemplu, grad de îndatorare ridicat, restanțe recente, comportament anterior bun‑platnic), astfel încât creditorul să poată demonstra, inclusiv în relația cu ANPC sau auditorii, modul în care a aplicat principiile de creditare responsabilă.
Integrarea cu Infodebit, prin API, permite automatizarea acestor etape, reducerea erorilor manuale și păstrarea unei imagini clare a situației clientului la momentul deciziei de creditare.
4. Bune practici pentru reevaluare și gestionarea expunerii pe portofoliu
Proiectul de OUG nu limitează rolul evaluării bonității și al rapoartelor de credit la momentul acordării creditului. În situațiile în care valoarea totală a creditului crește semnificativ (cu cel puțin 15%), creditorul are obligația de a reevalua bonitatea consumatorului pe baza unor informații actualizate.
În plus, creditorii trebuie să aibă politici prin care previn supraîndatorarea, identifică din timp consumatorii cu dificultăți financiare și aplică măsuri rezonabile de restructurare înainte de a iniția executarea silită.
Iată câteva exemple de bune practici în acest cadru:
- revizuirea periodică a clienților cu expuneri ridicate, pe baza unor rapoarte actualizate din birourile de credit, cu focus pe apariția de restanțe noi sau creșteri accentuate ale îndatorării;
- ajustarea limitelor sau a produselor oferite atunci când apar semnale de deteriorare (cereri repetate de amânare la plată, utilizare maximă a limitelor, modificări negative în istoricul de plată etc.);
- utilizarea rapoartelor de credit nu doar la acordare, ci și în contextul restructurărilor și majorărilor de limite, pentru a demonstra că deciziile s-au bazat pe informații actuale și verificabile.
În acest fel, rapoartele de credit nu rămân un document „bifat” la începutul relației, ci devin un instrument continuu de management al riscului și de conformitate cu noul cadru legislativ.
Dacă mâine noua OUG ar intra în vigoare în forma actuală, ai putea demonstra că refuzurile, aprobările sau restructurările respectă principiile de creditare responsabilă pentru fiecare client în parte?
Notă: acest material se bazează pe cadrul european și pe Proiectul de OUG privind contractele de credit de consum, publicat pe site-ul Ministerului Economiei la 30.01.2026, aflat în prezent în dezbatere publică. Forma finală a actului normativ poate suferi modificări, motiv pentru care este important să fie urmărită varianta oficială publicată în Monitorul Oficial.
